Prima la Scala

Prima la Scala

100 lei
Adaugă în favorite

Data: 27 februarie 2026

Ora: 20.00

Locația: Teatrul Național Marin Sorescu

 

PRIMA LA SCALA

Gală de Operă dedicată Centenarului Elena Teodorini

 

Într-o epocă în care marile scene ale lumii păreau de neatins pentru artiștii veniți de departe, o voce din Craiova avea să schimbe istoria. Elena Teodorini, prima mare interpretă din România care a urcat pe scena celebrului Teatro alla Scala din Milano, a înscris definitiv numele țării sale în patrimoniul liricii europene.

PRIMA LA SCALA -  Gală de Operă dedicată Centenarului Elena Teodorini, organizată pe 27 februarie, chiar în ziua în care se împlinesc 100 de ani de la trecerea în eternitate a legendarei soprane, este un act de memorie și o celebrare a unui destin artistic excepțional. Evenimentul face parte din programul Stagiunii 2025–2026, dedicată Centenarului Elena Teodorini, și este organizat de Opera Română Craiova, în parteneriat cu Archivio Storico Ricordi, Centro Culturale Italo-Romeno Milano, Fundația Elena Teodorini și Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, cu sprijinul Primăriei Craiova și al Consiliului Local Municipal.

Programul galei propune un parcurs simbolic - de la începuturi și afirmare, la consacrare și triumf - reunind arii celebre, duete și momente orchestrale din marile titluri ale repertoriului liric în care Elena Teodorini a strălucit pe scenele Europei.

PRIMA LA SCALA nu este doar o gală comemorativă, ci o reafirmare a identității culturale a Craiovei și un omagiu adus vocii care a devenit istorie.

 

Preț: 100 RON

Informații suplimentare:

Agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă

Bulevardul Ilie Balaci nr. 6

0351.442.471, [email protected]

 



Acest site foloseste cookie-uri. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Mai multe detalii
Sunt de acord